Flavius Stoican a plecat de la Dinamo: „Îi mulțumesc lui Negoiță că m-a înțeles. Nu am ofertă din lumea arabă”. Reacție oficială: „Momentan, Mateuț se ocupă de echipă”. Din iarnă se încearcă aducerea lui Rednic

Flavius Stoican a plecat de la Dinamo:
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE 16:53 Ionel Dănciulescu, directorul general al lui Dinamo, a vorbit la rândul său despre plecarea lui Flavius Stoican de la echipă. Fostul atacant consideră că pierderea lui Stoican va avea consecințe în vestiar, jucătorii fiind foarte atașați de antrenor. „Nu credeam că se poate ajunge aici. Știu că au fost niște discuții cu domnul Negoiță și că (n.r. Flavius Stoican) a plecat din motive personale. Eu nu pot să fiu niciodată de acord cu schimbarea antrenorului. Vreau să-i mulțumesc pentru tot ce a a făcut pentru Dinamo. Jucătorii se atașaseră de el și este o dezamăgire uriașă pentru ei. Cred că vom merge în această formulă până în iarnă și apoi ne gândim la alt antrenor”, a declarat Dănciulescu pentru ProSport.


UPDATE 16:40 Flavius Stoican a vorbit cu ProSport despre despărțirea de Dinamo. Vizibil afectat, fostul tehnician al echipei din Ștefan cel Mare a ținut să menționeze că pleacă de la club împăcat, din motive personale, iar relația sa în raport cu conducerea nu a influențat în vreun fel decizia pe care a luat-o. „Astăzi (n.r. miercuri) am avut o discuție cu domnul Negoiță. Îi mulțumesc că m-a înțeles și că mi-a dat ocazia să antrenez Dinamo. Am plecat doar din anumite motive care sunt ale mele, motive personale. A fost dificil să vin în fața băieților și să-mi iau la revedere. Sper să reușească în tot ce și-au propus. Au fost jucători care au vorbit în vestiar, Lazăr și Alexe, și care vor ține grupul unit. Nu a fost nicio neînțelegere cu domnul Negoiță. Chiar pot spune că am trecut împreună peste multe momente dificile”, a declarat Flavius Stoican.

Fostul antrenor al lui Dinamo a făcut lumină și în ceea ce privește relația sa cu președintele clubului: „Cu Anghelache sunt în relații normale, nu am nimic cu dânsul”.

Vorbind despre viitorul antrenor al echipei, Stoican a exclus varianta Claudiu Niculescu. „Din câte știu, Niculescu (n.r. Claudiu Niculescu) are contract la Mioveni, iar acolo se pun bazele unui proiect serios”, a declarat tehnicianul. Acesta a dezmințit totodată zvonurile care indicau o ofertă venită din Orientul Mijlociu: „Nu am ofertă din lumea arabă”.


UPDATE 16:00 Flavius Stoican e la Săftica și vorbește cu jucătorii dinamoviști. Ultimele informații sunt că Ionuț Negoiță, patronul echipei, nu s-ar grăbi să numească un nou antrenor, iar din iarnă se încearcă o mutare-surpriză. „O variantă este menținerea lui Dorin Mateuț interimar în cele câteva etape rămase până la finalul turului. Apoi, în intersezon, se va încerca aducerea lui Mircea Rednic”, ne-a declarat o persoană din anturajul echipei. Contactat de ProSport, Mircea Rednic a precizat că deocamdată este internat în spital, de unde se va externa joi.


UPDATE 14:38 Site-ul oficial al clubului din Ștefan cel Mare a postat un comunicat oficial cu privire la demisia lui Flavius Stoican.

UPDATE 14:21S-a ajuns la un acord prin care Stoican nu va mai continua ca principal la Dinamo. A fost o înțelegere pe cale amiabilă. Stoican a considerat că trebuie să plece și domnul Negoiță a fost de acord cu această propunere. A fost o perioadă în care am pierdut mai multe meciuri, am fost eliminați din cupă, iar starea de spirit a fiecăruia a dus la această despărțire.

Nu cred că Gigi Mulțescu ar putea reveni la Dinamo, dar încă nu știm ce antrenor va fi ales. Sperăm că în cel mai scurt timp să fie numit noul antrenor. De echipă se ocupă acum Dorin Mateuț, antrenorul secund„, a declarat Dorin Irimia, la Dolce Sport.


UPDATE 14:05 Conform unor surse apropiate clubului, Ionuț Chirilă este unul dintre antrenorii care i-ar putea lua locul lui Flavius Stoican. Aceasta ar fi varianta propusă de Constantin Anghelache, cel care se află în relații foarte bune cu fostul antrenorul de la CSMS Iași.


Flavius Stoican a fost dat afară de la Dinamo. Potrivit digisport.ro, tehnicianul a purtat în această dimineață o discuție cu șefii clubului, iar în urma acesteia s-a decis încetarea colaborării dintre cele două părți.

Situația de la Dinamo a devenit foarte tensionată după înfrângerea cu Viitorul, scor 2-3, din ultima etapă a Ligii 1. Al treilea meci pierdut din tot atâtea partide (0-1 cu Mioveni, în Cupă, 0-3 cu Steaua și 2-3 cu Viitorul, în campionat) l-a pus pe Flavius Stoican în pericol și plecarea acestuia era din ce în ce mai probabilă. Stoican nu mai avea parte nici de suportul fanilor, care l-au contestat după ultimele înfrângeri, iar la partida cu Viitorul, de pe teren propriu, i-au cerut demisia.

Chiar dacă prin vocea purtătorului de cuvânt, Dorin Irimia, Dinamo a dezmințit speculațiile privind o eventuală debarcare a lui Stoican, Negoiță a decis astăzi că cele două părți trebuie să își strângă mâna și să se despartă.

Flavius Stoican împlinise pe 22 septembrie un an de când fusese instalat ca antrenor la Dinamo, în locul lui Gigi Mulțescu. La vremea respectivă, conducerea l-a promovat de la echipa secundă, privindu-l ca o soluție ieftină și la îndemână într-un moment în care situația financiară a clubului era disperată. Pe de altă parte, într-o intervenție avută la sport.ro exact în acea perioadă, Mircea Lucescu, cel care-l avusese elev la Șahtior Donețk, era de părere că Dinamo e o echipă prea mare pentru Stoican, care în perioada petrecută în Ucraina dăduse dovadă de superficialitate. „Spre binele lui, sper să fi învățat ceva din experiența avută la Șahtior și să se fi schimbat între timp”, spunea Lucescu.

Rămâi pe www.prosport.ro pentru amănunte

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi se menţine pe 2, Marcel Ciolacu urmează să îşi dea demisia!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi se menţine pe 2, Marcel Ciolacu urmează să îşi…
Prima decizie luată de Gigi Becali după rezultatele alegerilor:
Prima decizie luată de Gigi Becali după rezultatele alegerilor: "I-am spus lui George. Să facem bine!"
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
A fost Ilie Năstase cel mai talentat din istorie? Răspunsul tranşant al lui Ion Ţiriac!
A fost Ilie Năstase cel mai talentat din istorie? Răspunsul tranşant al lui Ion Ţiriac!
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică din România
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică din România
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×